Linii intrerupte.

Am tras linie. Dupa vreo cateva inghitituri de vin, m-am asezat pe covorul din mijlocul camerei. Mi-am luat fata intre palme si mi-am aprins o tigara. Am lasat fumul sa mi se scurga printre buze si otrava sa mi se prelinga pe suflet.
Adagio in G minor si respiratia mea sacadata se imbratisau ca doi indragostiti in clipa despartirii.
Liniile se inmulteau. O luam de la capat. Capitolul meu inca nu se sfarsea. Ma simteam ca intr-un cerc intr-o camera cu patru pereti.
Strigam cu glas mut nedreptatea tacerii tale. Ma ardea. Pe piele si in piept. In cei mai uitati pori ai fiintei mele. Radeam asemeni unui om sfasiat in ultima clipa a vietii sale. Lacrimile mi se rostogoleau pe obrajii inghetati.
As fi vrut sa dorm. Sa visez un soare dogoritor de august si un camp de flori. Un mac prins in parul meu si mana ta in jurul taliei mele.
Absenta ta ma sufoca. Franturile din momentele petrecute cu tine imi innodau intreg corpul pradat de dorinte.
Sunt naive sentimentele. Te-ai prins acolo si nu vrei sa imi dai drumul.
Trag linie. Intorc foaia si randurile se aglomereaza. As fi vrut sa iti las spatiu sa citesti printre ele. Gesturile tale m-au fortat sa adun cuvinte nespuse.
Suntem la multe rasarituri distanta. Si totusi…
Doar un pas ne desparte.
Aproape. Dar mereu tu intr-un capat si eu… la un altul.

28 oct 2017.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie.

Punct şi virgulă (4).

O scrumieră pe jumătate plină cu idei neterminate şi un pahar secat de neîmpliniri.
04:05. E dimineață. Sau noaptea încă nu s-a încheiat. Totul stă în perspectivă.
A mea sau a ta. Nu mai contează.
Sunt laşă. A câta oară? Poate prea multe dăți încât să le mai țin socoteală.
Mâinile îți sunt încrucişate, iar principiile prea adânc ancorate.
Ploile au devenit acide, iar apusurile prea multe.
Timpu-i limitat, dar oare mi-a păsat?
Te caut neîncetat. Prin inima pustiului şi chiar mai departe de el.
Tălpile mi-aleargă goale prin pietrişul dorințelor. Dar fără destinație.
Eşti departe chiar şi-atunci când ne găsim.
Mi-ai văzut întreaga ființă, dar nu mi-ai văzut niciodată ochii.
Ce te faci atunci când nu există perspectivă?
Scrumiera s-a umplut şi razele soarelui sunt prea obosite ca să îmi bată încă în geam.
Să dorm sau să îmi fac o cafea?
Nu ştiu unde e răsăritu’ ca să găsesc sfârşitu’.
Mi-e prea dor.
De ceva ce aş vrea să se întâmple.
De noi. Fără jumătăți de măsură şi pagini rupte.

Publicat în Fără categorie.

Punct şi virgulă. (3)

Te-am strigat. În repetate rânduri. În nopți reci şi în dimineți târzii. Cu glas şi în gânduri. Cu țipete ordonate şi tăceri repetate.
23:47. Noiembrie şi o privire pierdută.
Eu la marginea patului, cu fața între palme, te privesc cum tragi repezit din țigară. Urmăresc ceasul de pe perete şi simt că minutele stau pe loc. S-a făcut şi 48 până la urmă. Ai fumat deja jumătate din țigară.
Ne evităm privirile, darămite vorbele.
Dau nervoasă din picior în timp ce îmi pregătesc discursul. Zadarnic. În capul meu e varză de prea mult timp.
Te-aş lipi de zid si te-aş ține acolo până ce mi-aş goli sufletul de sentimente şi mintea de tine.
De ce mi-este aşa greu?
Monologul meu interior se transformă repede într-un murmur. Spargi tăcerea aia apăsătoare şi mă întrebi panicat „ce e?”
Pleacă.
N-am curaj. Sunt prea laşă şi şoptesc un „nimic”. Laşi privirea în pământ şi te grăbeşti deja spre a doua țigară, în timp ce o stingi agitat pe prima.
De ce nu ai privit dincolo de nimic? De ce nu pui întrebări? De ce mi-este aşa greu?
Te-am alungat în gânduri de vreo o sută de ori până acum, dar ai apărut cu o față senină şi ți-ai cerut drepturile.
Sunt laşă din nou. Sunt slabă. Îmi rupi barierele doar cu o simplă privire şi eu te las…
„Ce se va întampla acum?” Te întreb în timp ce îmi dreg vocea de câteva ori. Am un nod în gât şi parcă deja regret întrebarea.
Sau nu. Iar sunt varză. Vreau să pleci. Acum şi definitiv.
Dar eşti în subtraturi. Cu amintiri şi nopți consumate de trupurile noastre.
Eşti la mai puțin de un metru de mine, dar Doamne, cât de departe te simt. Zidul dintre noi a existat mereu. Nici măcar dățile în care brațele mele te făceau al meu, nu ai fost aici. E ciudat. Să te am în față, să te ating, dar să nu îți pătrund şi sufletul. Să nu ajung niciodată acolo, în substraturile existenței tale şi în gânduri. În visuri şi dorințe. Să nu mă vezi în timp ce toată ființa mea te strigă.
E târziu acum. A fost târziu de la început pentru noi. Tu consumat de speranțe, eu plină de idealuri.
A fost o noapte rece de decembrie întinsă pe mai multe zile.
Nu ai fost niciodată atât de prost încât să priveşti şi răsăritul primei nopti, iar eu am fost blocată între dorință şi amăgire.
Este 00:00 şi o nouă zi începe.
Separați, dar împreună.
„Hai să dormim, că mâine mă trezesc devreme.”
Şi-am luat-o de la capăt. Eu îmbrățişată cu un apus roşu-purpuriu, iar tu îmbătat cu aroma libertății.
Cu punct şi încă o pagină ruptă.

Publicat în Fără categorie.

Sfârşit de august.

Îmi doream să pleci, să pot închide, mai repede ușa după tine pentru că lacrimile îmi jucau în ochi.
Mi-am lăsat frustrările și neîmplinirile să mi se scurgă pe obraji până aproape am adormit.
Mi-am ocolit întrebările care nu mă lasă să dorm pentru că știam că raspunsurile mă vor sufoca.
“E un fapt, o realitate și atât. Acceptă.” – îmi repetam cu glas sugrumat de lacrimi, mai rău ca un elev ce învață tabla înmulțirii.
Armonie și întelegere. Din vorbe și chiar din priviri. Sau o atitudine relaxată, o îmbrățisare caldă și un sărut în colțul gurii. Ce e sub toate acestea, nu mai contează. Totu’ va merge bine cât timp eu voi juca cum trebuie și tu, tu nu te vei plictisi.
Nu aș putea să îți cer vreodată ceva.
Nu aș vrea și nu ar fi corect. Față de tine, că ai fi dezamăgit că nu am înțeles niciodată realitatea și nici față de mine, că așa ceva… nu se cere.
Aș vrea să îți spun așa multe uneori… ca acum, de exemplu. Dar nu pot risca să fiu patetică. Și nici copilă. Și nici nu aș vrea să te fac să te îndepărtezi.
Nu sunt pregătită să te pierd, chiar și-așa, cu felul tău ciudat de a exista în viața mea.
Ești într-un fel… și ești bine așa.

Publicat în Fără categorie.

Reflectii.

 

 

download

Oameni ce-si poarta masti haotic alese

Grabit valseaza  prin culoarul vietii,

In pustiul sperantei, cu grija nepasarii

Alunecand in neant.

 

Idei facute scrum de multimea curioasa

Lesne se-ndreapta spre al ipocrizei deal,

Apucand fara oprire standarde gresite

Si vobe golite de valoare.

 

Zambete la indigo si suflete de ceara

Ce se topesc in zare cand multimea jurizeaza

Lasand principii sa piara c-o urma de mandrie

Ca au scapat de-al gandirii viciu.

 

Ne luptam in nestire si concuram cu noi

Ca intr-o cursa  disperata sa gasim o iesire

Din labirintul ce ne este asternut si casa,

Ca sa ne gasim… pe noi.

 

Dezamagiri curg siroaie in a vietii umbra

Si ne lovim de regrete ce ne-ntampina grabite

Sa schimbam realitatea si ne umplu de dorinta

De a mai prelungi clipa.

Publicat în Fără categorie.

Mai ştii?

14462985_546296352236161_501785941556589047_n

Mai ştii cum pe la colțuri
ne priveam şi ne zâmbeam?
Mai ştii cum prin aşternuturi
ne doream şi ne pierdeam?
Mai ştii cum prin nori
ne visam şi adormeam?

Mai ştii… că absenta-ți doare
şi orgoliul mi te cere,
Că sufletu-mi se desparte
cu dor şi-ndepărtare?

Mi-e dor de tine
cu grijă şi răbdare.
Mi-e dor de tine
cu ochi închişi şi întristare.

Publicat în Fără categorie.

Cântecul nopții.

14494739_546694922196304_2334081199226652344_n

Ți se conturează lipsa în bătaia lunii
şi paşii absenți în sfârşitul săptămânii.
Resemnarea-mi te eliberează din strânsoarea disperării
şi-ți aduc gândurile pe culmile uitării.

Tu îmbrățisat cu aroma libertății
te scufunzi în voia sorții.
Eu la braț cu lăsarea nopții
valsez încătuşată până la ivirea dimineții.

 

Publicat în Fără categorie.