Răsfoiri prin jurnalul minții.

 

Ruptură din jurnal.

Vicii închipuite.

 

Sentiment… Sentiment curat… Sentiment infect… La dracu, vere !

Un ticăit tâmpit mă trezește. Pipăi după telefonul aruncat pe noptieră, și, într-un final îl opresc. Message : « Dormi ? » … Ce dracului aș putea face în timpul săptămânii, la ora 3:47 dimineața ?! Îmi închid telefonul, ca nu cumva să se mai găsească vreun « isteț » să îmi deranjeze somnul, și îmi pun perna pe față… După vreo 5 min de încercări în a-mi relua somnul, mi se face sete… Mda, de fapt, voiam să treacă timpul mai repede. Nu mai aveam somn. Mă ridic din pat cu o lene specifică mie, și zbârrr… Da` ce naiba mă, e decembrie și ăștia nu au dat căldură ?! Pun mâna pe calorifer, mai rece decât picioarele mele desculțe pe parket. Îmi iau un hanorac și îmi conduc pașii spre bucătărie… Drum lunggg, deși bucătăria e lângă camera mea… E 4 dimineața totuși și în ultimele săptămâni nu am sărit de 3 ore dormite pe noapte. Deschid robinetu și pun niște apă în cană. Ah… îmi irită stomacul. Mai bine aș face o cafea, și așa nu mai pot să dorm. Pun ibricul pe foc. Mă duc sa îmi caut un elastic de păr, și apoi intru la baie să dau cu puțină apă rece pe față. Gata, sunt fresh ! Îmi amintesc de apa clocotită și mă redirecționez spre bucătărie. Gata și cafeaua mea… Lipsește ceva… Hmm… Pachetul de Kent îmi trage cu ochiul. Da, știu, am zis că mă las… Nu mă pot abține și-mi aprind o țigară. Ador sentimentul de plăcere ce mi-l oferă fiecare fum … fiecare înghițitură din cafeaua neîndulcită …

« Îmi e sete de tine, îmi e somn,
dar nu vreau să dorm » … Și uite așa Cumicu reușește să îmi trezească din nou amintiri… Și uite așa apar iarăși miile de întrebări…

Nu. Nu. Las-o baltă. Nu vreau să îmi amintesc. S-a terminat.

Și da. Încă există.

De prin clasa a 9-a … In timp ce cautam un document mai vechi, am dat peste  “minunatia”  asta care, daca nu ma insel, e scrisa in urma cu vreo 2 ani.

 

« Pă trend »

 

Haideti sa vorbim azi de ceva ce pe mine, sincer, ma macina de ceva vreme… Probabil ati auzit de celebrele expresii “E pa trend” sau “Ce cul esti”. Stateam si ma gandeam ce inseamna cu adevarat sau la ce se refera afirmatiile astea care pur si simplu, zgarie timpanul meu. Nu m-as fi gandit sa scriu despre asta, sau sa ii dau atentie subiectului asta, daca in perioada sarbatorii pascale nu as fi intalnit 2 « ţoape » si un mascul « feroce » in zona complexului comercial Mercur din Craiova. [Cei care stati in Craiova stiti cu siguranta de ce zona vorbesc.]  Ma plimbam si eu mai pe seara cu Lavi, colega-mea, ca fetele « pa centru »… La inceput nimic interesant nu mi-a atras atentia, doar  2 feţe botoxate si gletuite, imbracate sau mai bine zis, mai mult dezbracate [ca pe centura] si un cocalar de prima clasa care le insotea, evident. Nu ca as avea ceva cu ei, dar pur si simplu simt ca ne fac de ras ŢARA. Cum ziceam, ne plimbam noi asa frumos… si ne-am asezat pe o banca. Cum se apropia Pastele, domnul primar Solomon, a decorat si centrul, fiind expuse diferite figurine, gen iepurasi, oua etc. Stateam si ma uitam cum fac aia mici poze cu iepurasii si ma auzam copios de limbajul lor, cand ii vad pe acesti indivizi apropiindu-se si ei de un iepure. Ma uitam cu, coada ochiului la fiecare miscare a lor. Nu stiu de ce, dar aveam un presentiment in legatura cu ce va urma. Dupa ce fac ei poze in diferite ipostaze [saracul iepuras, mai aveau un pic si-l calareau], a venit si « pasarica » …

• Piţi 1: “Fată, dar ăsta e iepuroi!” [imi pare rau ca nu pot reda si tonalitatea, ar fi fost mult mai captivant]

• Piţi 2 : “Taci fată, că vezi tu că spargem topurile dupe lipicioşii, că ălea dupe haicinci le-am spart de mult. “

• Cocalar: “Fă, sa moară toti duşmanii mei de ciudă, de nu te fac prinţesă.”

Doua strambaturi au urmat apoi din partea celor „printese” iar eu am preferat sa imi continui plimbarea intr-o zona fara „iepuri”.

Restul… Comentati si voi. Si nu, nu e fake.

Evadare.

25 martie.

O căldură deloc înăbușitoare și eu mă aflu în tren. Direcția ? Bucureștiul inimii mele. Câteva fețe necunoscute, dar plăcute au să îmi fie “colege” de compartiment pentru câteva ore. În gară, agitație, lumea se îngrămădea buluc să se urce în tren iar eu mă uitam în toate părțile mai că văd pe cineva cunoscut. Degeaba. Se pare că voi călători singură. Nu-i ceva neobișnuit pentru mine, doar distanța și ruta ceva mai lungă.

Cu laptopul în față și muzica desfășurându-și activitatea în Winamp, mă apuc de scris.

Nu mii, nici milioane, ci miliarde de gânduri se întrec in mintea mea. Sunt atât de multe încât nici nu știu căruia să îi acord prioritate mai întâi. Cine sunt eu ? Cine ești tu ? Cine suntem noi ? De ce existăm ? Ce caut eu aici ? Cum va fi viața mea peste câțiva ani ? Dar peste câteva luni ? Dar peste câteva zile ? Dar ore ? Voi ajunge cu bine ? Sunt doar câteva din gândurile care apucă să răsară. Mă simt ciudat. Sunt în plin câmp, de mult voiam să fiu departe, departe de tot. Aș fi plecat și eu pe Marte ca Smiley dacă aș fi putut, dar mă mulțumesc și cu ceva mai aproape. Demult simțeam nevoia asta, să mă desprind, să mă deconectez de cele 2 lumi în care trăiesc. Să fug, să nu mai vorbesc cu nimeni, doar eu și eul meu.

Am doar 18 ani. O vârstă cu probleme, cum ar spune mulți. Vârsta la care într-adevăr ajungi la punctul ăla și-ți zici : “De ce nimeni nu mă înțelege ? Ce au toți cu nimeni ? Există oare iubire adevărată ? Pot să am încredere fără să fiu trădată mai târziu ?”. Probleme cu toată lumea.

Certuri, țipete, plânset, nepăsare, extaz, depresie, fericire, ezitare, vis…

Câteva din cuvintele care descriu perfect perioada asta. Este vreo schimbare la 18 ani ? Ești major și gata, te-ai maturizat ? Nu ! Este doar perioada din adolescență în care te desprinzi din găoace, explorezi lumea, lumea care nu e tocmai cum credeai tu. Persoane rele, malițioase, cărora nu le pasă decât de interesul propriu, uși închise în nas, încredere aparentă, minciună și promisiuni. Artficial, într-un cuvânt!

Dar încrederea în tine ? Crezi în tine suficient să nu îți pese de ce zic ceilalți ? Ai vise, idealuri ? Țeluri ? Îți împlinești vreun vis ?  Ai renunțat vreodată la ceva doar pentru că așa credeai tu că va fi mai bine, fără să asculți și de vocea din interiorul tău ?

Întrebări, întrebări care știu că există în mintea oricui. Nu fac vreo excepție de la regulă în cazul ăsta.  Răspunsuri ? Nu aștepta niciodată pe cineva să îți răspundă și mai bine răspunde-ți singur, la orice întrebare. Ești sigur că nu te vei minți  niciodată în felul ăsta, doar fii sincer cu tine. Asta nu-i o lecție pe care v-o predau, e doar o lecție cu mine însămi. Experiențele prin care am trecut până acum și toate situațiile în care viața m-a pus, poate ele copilărești pentru majoritatea, m-au învățat să fiu și elev și profesor cu eul meu.

Nu pot nega, indiferent de cât de multe întrebări există, una singură își face mereu loc printre ele, suficient cât să iasă la suprafață. De ce ? Sunt aproape vindecată, nu vreau să te mai vad, nu vreau să-mi mai pun spirt pe rană. Rămâi așa cum ești și lasă-mă. Mă simt ca un pui care învață să zboare după ce i-au fost tăiate aripile. Și reusesc !! Știi de ce ? Pentru că de data asta am încredere în mine. Și pentru că există cineva care nu mă va lăsa niciodată să cad. Pentru că sunt câteva persoane care mă ridică mereu, care îmi înveselesc viața, care mă fac să văd și partea frumoasă a vieții, în toată uscăciunea pot vedea și partea neatinsă, verdele. Iar pentru asta, le mulțumesc. Nu le dau nume, se știu ele, sau poate sunt prea modeste ca să știe lucrul ăsta. Indiferent, mama e una dintre ele. Aveți grijă de voi.

Și nu, nu visez. Îmbin realitatea cu închipuirea.

P.S. Când ești deprimat, gândește-te la o călătorie cu trenul și du-te cu ochii minții unde vrei tu.